PISSED OFF

Nu ma pricep prea tare la calculatoare, nici la partea soft si cu atat mai putin la tot ceea ce tine de hard. Nu-mi place sa montez placi de memorie sau cabluri si singurul obiect din interiorul computerului pe care-l pot denumi fara sa-mi fie teama ca gresesc e ventilatorul. Nu vreau sa instalez programe si ma apuca o lene infernala atunci cand sunt nevoita sa fac asa ceva sau sa invat vreo chestie care are fie si cea mai mica legatura cu asta.
Prin urmare, asa cum puteti ghici, nu mi-am creat eu singura blogul acesta (cred ca m-as plictisi de moarte inainte de a da click pe al doilea « next »), ci l-am primit cadou de la Darling. Evident, nu am prea avut cum sa citesc « Regulile de continut pentru Blogger », si , cu atat mai mult, nu am avut cum sa le aprob.
Dar in seara aceasta pot marturisi cu mana pe inima ca am facut cunostinta cu sus-numitele reguli. “Cu mana pe inima” pentru ca mi-e teama sa nu sara de la locul ei, din cauza bucuriei deosebite care m-a cuprins cand am citit regula urmatoare : « Ne dorim să utilizaţi Blogger pentru a vă exprima părerile, chiar dacă acestea sunt controversate, dar nu depăşiţi limita prin publicarea de conţinuturi instigatoare la ură. Astfel de conţinuturi includ conţinuturile care promovează ura sau violenţa împotriva unor grupuri, pe motive de rasă, origine etnică, religie, infirmitate, sex, vârstă, statut de veteran şi orientare/ identitate sexuală. De exemplu, nu creaţi un blog prin care afirmaţi că membrii unei anumite rase sunt infractori sau prin care aduceţi argumente împotriva adepţilor unei anumite religii. »
Toate bune si frumoase in textul citat, dar finalul e absolut genial. Aproape ca m-a lasat fara cuvinte.
Imi permit, cu deosebita umilinta, sa-i intreb pe Majestatile lor, membrii Echipei de la Blogger, urmatoarele chestii, exprimandu-mi speranta ca se vor indura sa-mi ofere niste lamuriri :
1) au idee oare, domniile lor, ce e ala un argument ??
2) daca nu se pot aduce argumente contra "adeptilor unei religii", atunci ce li se poate oferi ? presupun ca o bata de basseball in cap este exclusa...
3) cam ce se asteapta domniile lor sa apara publicat pe un blog cu orientare ateista ? cantece de lauda catre zeul Mobutu ?
4) de ce « argumente impotriva adeptilor unei religii » nu se pot aduce, insa nu se mentioneaza nimic in legatura cu o eventuala interdictie a argumentelor impotriva ateismului ?? ateismul nu merita un tratament privilegiat doar pentru ca nu e religie ? (stiu, stiu, nu exista argumente valide impotriva ateismului, dar chiar v-ati prins si voi de chestia asta si nu ati mentionat nimic despre o asemenea interdictie pentru ca e un nonsens ?)
A arata unui om (folosind argumente, evident) ca ideile la care adera sunt de fapt niste tampenii, reprezinta, dupa parerea mea, un lucru demn de lauda. Indiferent de ce natura ar fi ideile respective. Daca individul respectiv vrea sa afle adevarul atunci va accepta provocarea de a citi si articole cu care poate la un moment dat nu este de acord. Daca nu vrea sub nici o forma sa citeasca si altceva decat oglindirea si reformularea propriilor idei, atunci presupun ca are destula minte incat sa apese pe x-ul din partea dreapta, sus.

Nu suport ideea de ‘political corectness’ deloc, dar o detest mai ales atunci cand e prost inteleasa. Iar in acest caz e extrem de prost inteleasa, daca ti se refuza chiar si dreptul de a veni cu argumente pentru a-ti sustine opiniile.
Insa exista o alta idee, care imi place. E vorba de faptul ca trebuie sa te poti politicos atunci cand esti oaspetele cuiva. Deocamdata sunt oaspete pe Blogger si, atata vreme cat am de gand sa scriu pe-aici, am de gand sa respect regulile casei. Prin urmare, promit solemn ca nu voi instiga la ura si nu voi veni cu argumente importiva religiilor. Nici macar o data, in nici macar un articolas. Dar voi continua sa scriu despre ateism si despre religii si voi gasi cu siguranta o metoda prin care sa ma fac inteleasa. Pentu ca « ascunse sunt caile domnului... ».

 P. S. Domnilor, argumentele se aduc pro sau contra unor idei, nu pro sau contra unor persoane.

Sa nu-ti faci ''chip cioplit''. Sau pictat

Inainte de a –mi da seama ca nu exista nici un fel de zeu am fost, ca cea mai mare parte dintre romani, crestin ortodoxa. Si, ca orice crestin-ortodoxa care se respecta, aveam si eu bine inradacinat, in spatiul dintre neuroni, cultul icoanelor. La un moment dat chiar facusem o pasiune pentru asta. Am adunat tot felul de icoane si iconite care mai de care mai colorate si mai dragalase (at least I used to think they are), totul culminand cu un exemplar 5 un 1, mai ceva ca la detergenti: una bucata icoana + doua bucati din niste haine de popa + una bucata vata imbibata in mir +o cruciulita de plastic, toate ambalate frumos intr-o pungulita. 
Acum a venit timpul sa le arunc. Era de multa vreme timpul sa le arunc, dar pur si simplu nu mi-au fost la indemana. A trebuit sa urmez o serie de pasi,dintre care cei mai importanti sunt : 
1.mersul acasa (‘acasa ‘ aflandu-se la o distanta respectabila de Bucuresti), 
2. cautatul iconitelor printre cutiile mele cu vechituri, 
3. plasatul albumului cu iconite (da, la naiba, erau frumos ordonate intr-un album) pe ascuns in rucsac (pentru a evita eventualele discutii efervescente cu parintii mei, care, stiind ca sunt atee, si-ar cam fi imaginat ce soarta le poate astepta pe bietele poze cu Gizas, maica-sa & company ; nu de alta, dar nu ma aflam in dispozitia necesara pentru a-i chinui, desi, in principiu, imi place la nebunie sa fac chestia asta),
4. scoaterea din album si distrugerea icoanitelor.
Cu trei ani in urma, la vreo saptamana dupa ce mi-a venit mintea la cap, am hotarat sa scap de cruciulita de argint pe care obisnuiam sa o port la gat atarnata de un lantisor. Nu am vrut sa o daruiesc vreunui crestin, ca sa nu (mai) contribui in nici un fel la perpetuarea nebuniei, nu am vrut nici sa o arunc la gunoi, deoarece m-am gandit ca daca tot mi-am petrecut atat de multi ani crezand in basme cu zei si cu tot felul de alte bazdaganii, eliberarea de religie merita sa fie mai demna (dupa cum se vede, inca mai staruiau niste urme de nebunie in mintea mea ; acum, evident, varianta a doua nu mi-ar mai trece prin cap). Asa ca am decis sa o arunc in Dambovita. Ceea ce am si facut, cu prima ocazie cu care am ajuns pe acolo. Am fost curiasa ce anume o sa simt cand o sa arunc in cruciulita in apa. Si am fost surprinsa sa-mi dau seama ca nu am simtit absolut nimic, nici macar o urma de nostalgie fata despartirea simbolica fata de ceea ce mi-a fost (pentru ca intr-adevar mi-a fost) drag. (Daca cumva te asteptai sa am vreo revelatie sau sa apara zeul dintre nori si sa arunce cu fulgere dupa mine, nu navighezi pe blogul potrivit !).
Azi ma consider perfect tratata de virusul nebuniei si nu mai simt nici un fel de nevoie de despartiri simbolice fata de nimic, nu mai am nevoie de vreun ritual mascat pentru a scapa de pozele mai sus mentionate. De data asta nu m-am mai asteptat sa simt nimic. Si totusi am simtit. Indignare. Fata de persoana care eram atunci si fata de nebunia in care ma scaldam. Si nu pentru ca aveam iconite (lucru normal pana la urma pentru anumite specii de crestini) ci pentru ca aveam...46 (da, patruzeci si sase ! si pun pariu ca mai pot gasi pe-acasa inca vreo cinci). Stiam si eu ca am multe, dar parca nu-mi aminteam sa fi fost chiar atat de multe. Ma si mir ca, avand asemenea antecedente (precum si altele si mai grave, dar asta e alta poveste) am reusit pana la urma sa ma tratez. Si daca eu am reusit, imi exprim speranta ca poate vor reusi si altii mai putin nebuni decat mine...

Scrisoare catre cititor

Bine ai venit pe 'Eu, ateea'!

Mi-ar fi placut sa te poti delecta aici cu eseuri despre ateism si religii, cu recenzii de carte pe aceste subiecte sau, cel putin, cu prezentarea ultimelor evenimente care au legatura cu ele. Din motive mai mult sau mai putin subiective, nu cred ca voi reusi sa postez asa ceva. Din aceasta cauza m-am hotarat cu greu sa ma alatur celor care tin ridicat stindardul ateismului pe internet. 

In ciuda faptului ca nu pot scrie ceva atat de amplu ca ceea ce am mentinat mai sus, mi-am dat seama ca este suficient sa arunc o privire in jur pentru a gasi destule subiecte pentru eventuale articole.

Religia e peste tot in jurul meu si imi influenteaza existenta  atat de mult incat e greu sa rezist ispitei de a scrie cate ceva despre oamenii religiosi pe care ii intalnesc, despre actiunile si ideile acestora si, mai ales, despre modul in care ma raportez eu la ele.

Sper ca vei gasi cate ceva interesant de citit, si, mai ales, ca o sa mai treci pe-aici.

Cu drag,

Alcyndore