Strutocamila

.
Biblia e o carte a naibii de lunga. Nu stiu cine se incumeta sa citeasca peste o mie de pagini, dar cu siguranta nu e vorba de crestini. Si daca mai punem la socoteala si faptul ca e plina de aberatii, e clar ca nu o citeste nici dracu’. Motiv pentru care ‘sfintii parinti’ s-au hotarat sa realizeze o sinteza de cateva randuri, ca sa nu se plictiseasca crestinii cand citesc despre dumnezeu.

Sinteza in cauza se numeste “Crezul sau simbolul credintei” si prezinta foarte pe scurt (ca doar de aia e sinteza, nu?) conceptia de baza a crestinismului cu privire la divinitate. Scopul declarat al acesteia este de a preveni eventualele erezii, fiindca sustinatorilor tampeniilor “ortodoxe” nu le place concurenta.

Sa vedem asadar ce afirma crestinii despre dumnezeu.

La inceput a fost “(…) unul dumnezeu tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului”.

Dupa aceea “(…) unul domn isus cristos, fiul lui dumnezeu, unul-nascut, care din tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii”. Pe urma sunt prezentate faptele lui de vitejie la care voi reveni cu alta ocazie.

Si, in final, “duhul sfant, domnul de viata facatorul, care de la tatal (“si de la fiul”, pentru fratii catolici) purcede, cel ce impreuna cu tatal si cu fiul este inchinat si slavit”.

Deci la inceput a fost tatal, tatal nu stim cui, pentru ca initial era singur. Dupa care l-a nascut pe fiul. Daca l-a nascut, inseamna ca tatal exista inaintea lui si ca avem de-a face cu un eveniment care care are loc undeva pe axa temporala. Aparent. Pentru ca de fapt nasterea fiului a avut loc ‘inainte de toti vecii’, adica, cum s-ar zice, cam inainte de inventarea timpului. In plus, daca tatal l-a nascut pe fiul, inseamna ca e un pic mai smecher decat acesta din urma. Aparent. Pentru ca ei de fapt sunt egali, identici si asemenea.

Dar asta nu e tot. Pe langa father & son mai exista si holy ghost. Nenea asta nu stim exact cine e, dar stim ca purcede (nu, asta nu se mai naste) de la tatal. Care s-o fi plictisit de atata nascut sau nu i-o fi placut ce i-a iesit prima data si a decis sa schimbe procesul de fabricatie.

Ocupatia lui principala e sa dea viata (ca sa aiba tatal pe cine masacra mai tarziu) si sa-I faca pe prooroci sa debiteze prostii.

Evident, si duhul sfant e cat se poate de identic cu tatal si cu fiul.

Bun, deci exista trei dumnezei dar de fapt e unul singur. Cum anume 1+1+1=1, asta numai expertii in matematici alternative de la patriarhie ne-ar putea lamuri. Dar sa lasam carcotelile deoparte si sa analizam mai departe zeul crestin.

Daca v-ati inchipuit ca povestea despre zeul cu personalitate multipla e tot ce pot inghiti crestinii, trebuie sa va trezesc la realitate si sa va spun ca un crestin nu face indigestie chiar asa de usor. Partea cu adevarat interesanta abia urmeaza.

La un moment dat zeul crestin a suportat o adevarata mutatie ontologica si a devenit “si om “. Isus, adica fiul, care era 100% divin si-a dat seama la 4000 de ani de la facerea lumii ca ii lipseste ceva si a decis ca e timpul sa fie si 100% uman. Si fiindca Isus (fiul) e acelasi lucru cu tatal si duhul sfant, inseamna ca intregul zeu a devenit 100% om, ramanand totusi 100% divin.

Nu conteaza ca divinitatea imuabila suporta transformari, ca perfectiunea nu e chiar perfecta si ca mai era loc de mai bine, ca ceva nu devine el insusi cu adevarat pana cand nu ingemaneaza in sine macar doua caracteristici contrare, si ca in general te apuca durerile de cap cand incerci sa intelegi asemenea aberatii. Un crestin are credinta de partea lui si nu trebuie sa-si piarda vremea incercand sa priceapa ceva. Timpul lui poate fi folosit mult mai bine daca zice rugaciuni, daca arde vrajitoare pe rug, sau, si mai bine, daca umple cu bani cutia milei.