Despre nasterea de prunci (vii si hraniti cu lapte)

Dragii mei,
Avand in vedere ca de-acum sunteti destul de mari, cred ca e timpul sa aflati un lucru care s-ar putea sa va socheze : de fapt pe copii nu-i aduce barza.
Desigur, dumnezeu cel atotputernic ar fi putut sa creeze o barza care sa aduca copiii direct la casa omului. Insa a decis, in intelepciunea lui, sa nu faca acest lucru deoarece a vrut ca slujitorii lui sa inteleaga si sa practice iubirea trupeasca (o data pe an) si mai ales sa le pedepseasca pe blestematele alea de femei pacatoase cu nasterea in chinuri infioaratoare.
In cele ce urmeaza o sa intelegeti cum si de ce apar pruncii, ce este sufletul si unde se afla el si care sunt unele dintre trasaturile cele mai de seama ale lui dumnezeu. Toate informatiile sunt bazate pe sfanta traditie crestina si, nu mai putin, pe stiinta.
Mai intai, un om isi ia o nevasta (care nu e tocmai om, pentru ca, daca era, ar fi trebuit sa o numim « oama » si dumnezeu nu a inventat acest cuvant) si se cununa cu ea in legea domnului. Dupa ce se incheie slujba religioasa, omului i se permite sa o ‘cunoasca’ pe nevasta lui (cam asa cum a ‘cunoscut-o’ si Avraam pe sora/nevasta lui, Sara, si cum a ‘cunoscut-o’ si faraonul Egiptului pe sora/nevasta lui Avraam, Sara).
In timp ce mirele si mireasa se ‘cunosc’ (sau daca nu, in anul urmator, dupa ce trec toate sarbatorile si posturile si numai daca femeia este la ovulatie), dumnezeu s-ar putea sa binevoiasca sa-i binecuvanteze cu un prunc. Un prunc apare in momentul in care un spermatozoid (o celula din corpul barbatului) este ghidat de mana domnului pana la un ovul (o celula din corpul femeii) si se uneste cu acesta. In exact acceasi clipa pruncul (celula nou formata) primeste si un suflet. Sufletul este ceva imaterial si invizibil (mai ales pentru atei) si, mai ales, –si aici se vede cu adevarat puterea lui dumnezeu- indefinibil. E ca o bucatica mica- mica din dumnezeu (si la fel de real ca acesta), pe care dumnezeu a exilat-o in fiecare om si care in cele din urma trebuie sa se intoarca la divinitate. Dumnezeu insusi plaseaza fiecare suflet in parte in celula care i se potriveste cel mai bine, indiferent cati oameni se cunosc unii pe altii in acelasi timp. De aici rezulta ca dumnezeu are nenumarate caracteristici pe care multa vreme sfintii parinti nu le-au luat in considerare, (dar care nu sunt mai putin importante decat bunatatea absoluta, atotcunoasterea si atotputernicia), cum ar fi : dexteritate, viteza, rabdare si atentie distributiva.
Ateii pretind ca, oricat au studiat corpul omului, nu au gasit pe nicaieri sufletul. Evident, duduie de atata prostie. Pai nu le spusei ca se afla in celula care s-a format din spermatozoid si ovul ?? Si nu le spune acelasi lucru si biserica de zeci si zeci de ani ?? Dar urechile lor pacatoase pur si simplu nu vor sa asculte.
Parintele Kretinos Theophilos, de pe Sfantul Munte Athos, s-a rugat zi si noapte si a aflat de la dumnezeu ca sufletul se gaseste exact la 47 de grade latitudine nordica fata de nucleul celulei, sau, cu alte cuvinte, la douazeci si trei de milimicroni distanta de aparatul Golgi, plutind printre mitocondrii. In prezent, acelasi parinte incearca sa afle de la domnul un lucru asupra caruia inca nu ne-am lamurit : odata cu diviziunea celulara se divide si sufletul sau nu ? Altfel spus, un om are un singur suflet sau mai multe ? Acest lucru este deosebit de important deoarece trebuie sa stim daca atunci cand o femeie pacatoasa face avort este vorba de crima sau de genocid. In plus, daca un om cu un suflet pacatos este pedepsit sa stea in iad pentru o eternitate, nu ar fi normal ca un om cu mai multe suflete pacatoase sa stea in iad mai multe eternitati ??
Avand in vedere ca fiecare prunc in parte este creat (si, evident, dorit) de dumnezeu, este limpede ca nu numai ca nu trebuie sa faceti niciodata avorturi, dar trebuie sa si nasteti cat mai multi copii. Isus a spus « lasati copiii sa vina la mine », deci trebuie sa-i lasati pe copii sa vina la dumnezeu. Sau la reprezentantul sau pe pamant, preotul. Pentru ca dumnezeu ii iubeste. Si preotii ii iubesc. Mai ales cei catolici...Dar, daca ne rugam mult, poate ca se molipsesc si ai nostri de tot asa de multa iubire.