Recenzie...inainte de lectura

Mie imi place la nebunie sa citesc. Mai ales cartile altora. Tot timpul cartile pe care le-au cumparat rudele colegii si prietenii mi se par mai interesante decat ce am eu si ma grabesc sa le imprumut ca nu cumva sa dau coltu’ inainte de a le fi citit. Prin urmare multe dintre cartiel mele (vreo 40% as estima) zac necitite pe rafturile bibilotecii si sunt eventual mutate (degeaba) dintr-un oras intr-altul, in functie de locurile pe unde am migrat.
Printe aceste nenumarate carti necitie se numara si « 100 cele mai importante carti din istoria omenirii » de M. Seymour- Smith pe care am cumparat-o cu vreo doi ani in urma si pe care pana zilele astea nu am apucat sa ma prea uit. Am cumparat-o in graba (trebuia sa cheltuiesc in vreo 10 minute 100 € pe niste carti ale caror titluri sa para apropiate de domeniile in legatura cu care obisnuiam sa-i chinuiesc pe elevii mei), am pus-o peste celelalte carti luate la repezeala si am uitat de ea pana saptamana trecuta, cand am avut proasta inspiratie de a o rasfoi.
Cartea aceasta ar trebui sa fie interesanta. Ar trebui sa comenteze pe marginea influentei pe care au avut-o cele mai importante carti scrise vreodata. Si asta si face, partial. Insa dintr-o perspectiva atat de profund crestina incat din 5 in 5 randuri intalnesti comentarii de genul : Hegel si Heidegger sunt «in siguranta in Iad », opiniilor lui Machiavelli « le lipseste intelegerea lui Dumnezeu », filosofia lui Epicur nu poate « explica problema creatiei (...) sau supranaturalul (...)» sic ! Si, evident, din 2 in 2 minute imi vine sa o arunc. Nu stiu cum si daca o sa reusesc sa o citesc in intregime. Nu as fi crezut vreodata ca o sa dau peste o carte mai enervanta si mai greu se citit decat Bibila.
In rest, are si o parte buna. Dintre cele 100 de carti selectate dupa criteriul importantei (si, din cate informatii am eu despre tot ce s-a scris vreodata, cele mai multe chiar isi au locul pe lista aceasta), mai mult de 10 au fost scrise de catre atei. Ceea ce e un procent impresionant, mai ales daca e raportat la procentul de scriitori atei si la procentul de atei de pe planeta. Din pacate autorul cartii nu a inteles nimic din ce au scris acestia ...

P. S. I-am povestit lui Darling despre minunatia asta de carte. Si, pe cand ma asteptam la cateva cuvinte de consolare, mi-a zis ca el a dat peste ceva si mai si. E vorba de un articol care se numeste « Psihologia ateismului » si are ca idee de baza faptul ca cei care sunt atei nu au fost iubiti cand erau mici de catre tatal lor. Abia astept sa-l informez si pe taica-miu...