duminică, 18 aprilie 2010

Fara niciun dumnezeu

Dintre toate realizarile speciei umane, cea pe care o apreciez cel mai mult este limbajul articulat. E pur si simplu fascinant cum niste simple alaturari de sunete diferite pot exprima idei, concepte, teorii, sentimente samd, cum poti jongla cu acestea, cum le poti combina, modifica, crea sau lasa sa moara. Un simplu dictionar este pentru mine la fel de interesant ca o calatorie in spatiul cosmic (si mult mai ieftin) si ar fi suficient ca sa nu ma plictisesc niciodata.


Iar daca un cuvant oarecare mi se pare interesant, combinatia a doua sau mai multe cuvinte este cu atat mai mult. Pentru ca in general ea respecta principiul conform caruia intregul reprezinta mai mult decat suma partilor si astfel poate avea un inteles mai profund sau mai vast decat cel al cuvintelor care o alcatuiesc.

Dar cele mai uimitoare sunt totusi expresiile al caror sens nu mai are (aproape) nimic in comun cu sensul cuvintelor care le stau la baza.

Dintre ele, ‘fara niciun dumnezeu’ reprezinta exemplul cel mai edificator. Analizata cuvant cu cuvant, expresia ar trebui sa insemne pur si simplu ‘ateu’. Si totusi inseamna ‘imoral’.

Pentru romani a fi religios este echivalent cu a fi moral. Daca individual crede in zeul in care trebuie, moralitatea lui este garantata.

Este foarte trist faptul ca atat de multi oameni considera ca o persoana poate fi morala doar in masura in care crede intr-o fiinta supranaturala. Pentru ca actiunile unui astfel de om nu-i sunt dictate de propria constiinta ci de teama de zei, respectiv de speranta ca va fi rasplatit cumva. Si mai putem oare vorbi se morala intr-un asemenea caz? Daca cineva ma ameninta cu pistolul ca sa fac o fapta buna, executarea faptei respective reflecta in vreun fel moralitatea mea? Cu siguranta nu. Acelasi lucru e valabil si in cazul recompenselor.

Mai mult decat atat, orice prostie debitata de indivizii care au avut destul tupeu incat sa pretinda ca au vorbit cu zeul si au dat peste destui prosti care sa-i creada, dobandeste automat valoare si ocoleste filtrul ratiunii (atata cata or mai avea credinciosii). Religiosii o vor pune in practica pentru ca asa a spus zeul , iar zeul nu are cum sa greseasca.

Insa un om poate avea o oarecare doza de etica si daca manifesta credinta in alti zei decat cel care este preferatul romanior. Esential este sa nu cumva sa nu creada in niciunul.

A te declara ateu intr-o societate atat de bolnava pe cat este a noastra este un act de curaj. Pe langa faptul ca ii sperii instantaneu pe credinciosii care isi imagineaza ca ateismul e o boala contagioasa, reusesti sa trezesti o serie de suspiciuni legate de actiunile tale, care, ‘evident’, nu au cum sa reflecte nici un gram de etica. Pentru ca ei isi imagineaza ca preceptele morale au o sursa divina si ca sunt imuabile. Pentru ca pun pe seama divinitatii stabilitatea pe care nu o pot gasi in ei insisi.

Din cate observ, oamenilor religiosi le este in principal teama de eventuala instabilitate a principiilor unei persoane care nu le-a preluat din exterior, de la o sursa care sa-i fie superioara si care sa garanteze ca acestea sunt mereu valabile. Faptul ca tu poti si ai curajul sa gandesti daca ceva este este bun sau nu si sa actionezi in consecinta, respectiv sa te raz- gandesti in urma unei analize ulterioare, ii sperie de moarte. Faptul ca tu poti si ai curajul sa gandesti ii sperie de moarte…